Românii fac sex de aproximativ trei ori pe săptămână,
potrivit unui studiu realizat de Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii
din România. Din păcate, de multe ori este vorba despre o partidă de
sex pe fugă care nu durează mai mult de 10 minute şi de cele mai multe
ori este în poziţia misionarului.
Totuşi, vara, apetitul sexual creşte considerabil pentru că nivelul testosteronului se
dublează, potrivit unei cercetări realizate de spitalui "Boston State"
din America. Se pare că această modificare este cauzată de faptul că
soarele declanşează producerea vitaminei D care stimulează producerea
hormonului. De asemenea, sexul arde calorii, iar un
studiu realizat luna aceasta a arătat că 87% dintre femei cred că sexul
este cel mai bun mod de a face exerciţii fizice, potrivit Daily Mail.
Însă
beneficiile sexului nu se reduc la pierderea caloriilor, pentru că o
astfel de activitate te ajută să scapi de stres, să îţi măreşti
imunitatea şi să trăieşti mai mult. Iată câteva motive pentru care sexul
este bun şi pentru sănătatea ta:
1. Te anunţă când ar trebui să faci o vizită oftalmologului
Sexul relaxează muşchii
şi scade tensiunea simţită în umeri, dar te ajută şi să îţi dai seama
dacă ai nevoie de ochelari, spune specialistul în sănătate sexuală de
la spitalul Spire Liverpool, Arun Ghosh.
"Am avut pacienţi care se
plângeau că nu mai văd bine după ce fac sex. Ce se întâmplă este că la
fel ca oricare alt muşchi din corp, ochiul se relaxează şi lucrează la
adevărata sa capacitate", afirmă Ghosh.
Aşadar dacă nu mai vezi bine după o partidă de sex, ar trebui să mergi la un control oftalmologic.
2. Protecţie împotriva bolilor cardiace
Sexul este o modalitate bună de a micşora riscul apariţiei unor boli cardiace.
Cercetătorii de la Universitatea Queen din Belfast au descopeit că trei
partide de sex pe săptămână înjumătăţeşte riscul de a face un infarct.
Un alt studiu realizat în Israel a arătat că femeile care au două orgasme săptămânal aveau o şansă mai mică cu 30% să dezvolte boli de inimă, decât cele care nu au făcut sex sau nu au avut orgasm.
"Una dintre teorii spune că femeile care nu au orgasm sunt deprimate,
stare care este corelată cu o posibilitate ridicată de a avea un
infarct. În schimb, endorfinele create în timpul sexului neutralizează
hormonul stresului din corp, hormon care este asociat cu bolile
cardiace", potrivit terapeutului sexual Lisa Turner.
În privinţa celebrului clişeu
despre infarctul în timpul sexului, terapeutul spune că reprezintă un
risc foarte scăzut. Totuşi dacă ai peste 50 de ani şi nu ai o formă
fizică tocmai bună, sexul este un risc pentru inima ta, la fel cum ar fi
orice formă de execiţiu.
"Relaţile extraconjugale cresc riscul unui atac de cord.
De fapt, aceste relaţii provoacă 75% dintre morţile în urma unui atac
de cord, iar 90% dintre victime sunt oameni în vârstă. Combinaţia dintre
mâncarea grasă, alcool şi relaţii sexuale cu un partener mai tânăr
duce la declanşarea unei tensiuni în inimă", potrivit cardiologului
Graham Jackson de la " London Bridge Hospital".
3. Sexul întăreşte oasele
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că o femeie care este la menopauză
şi a întreţinut relaţii sexuale în fiecare săptămână are un nivel al
estrogenului de două ori mai mare decât femeile abstinente.
Hormonul protejează oasele, iar lipsa acestuia după menopauză poate duce la declanşarea osteoporozei.
4. Te face mai fertil
"Sunt întrebat de multe ori dacă mărimea penisului afectează fertilitatea, vestea bună este că nu", spune specialistul în sănătate sexuală, Ghosh.
Însă fertilitatea unui bărbat este influenţată de cât de des face sex. Cu cât faci sex mai des, cu atât calitatea spermei tale este mai bună, potrivit doctorului.
5. Reduce riscul de a avea cancer de prostată
Bărbaţiii care au o viaţă sexuală regulată după
vârsta de 50 de ani au un risc mai scăzut de a dezvolta cancer de
prostată, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Nottingham.
"Motivu
este că bărbatul îşi curăţă prostata foarte des. Legătura dintre sex şi
dezvoltarea cancerului de prostată a fost făcută după ce un studiu a
arătat că această boală apare foarte des în rândul călugărilor", spune
Ghosh.
6. Te ajută să te laşi de fumat
O
metodă simplă de a convinge un bărbat să se lase de fumat este de a-i
prezenta efectul ţigărilor asupra penisului său. Astfel, fumatul poate
cauza impotenţă şi micşorarea penisului.
În urma fumatului, penisul nu mai este oxigenat corespunzător, iar unele celule mor. Se formează un ţesut cicatrizat care nu mai este atât de elastic în timpul unei erecţii.
De asemenea, fumatul provoacă disfuncţii erectile,
întărirea arterelor şi influenţează în mod negativ circulaţia sângelui.
Un studiu efectuat pe 7000 de bărbaţi din China a arătat că riscul
impotenţei creşte în funcţie de numărul de ţigări fumate într-o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu